povestire definitie

povestíre f. Narațiune, istorisire a unuĭ fapt maĭ mult orĭ maĭ puțin real (nu poveste). substantiv femininpovestire

povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri substantiv femininpovestire

povestire f. expunere istorică sau poetică. substantiv femininpovestire

POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti. substantiv femininpovestire

povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă verb tranzitivpovesti

povestì v. a spune cu deamăruntul întâmplări adevărate sau falșe. verb tranzitivpovestì

POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz, A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. verb tranzitivpovesti

povestésc v. tr. (d. poveste. Cp. și cu vsl. povestovati, a povesti). Narez, istorisesc, spun cum s´a întîmplat: ĭa povestește-ne ce-aĭ pățit ! verb tranzitivpovestesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipovestire

povestire substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	povestire	povestirea
nominativ-acuzativ	plural	povestiri	povestirile
genitiv-dativ	singular	povestiri	povestirii
genitiv-dativ	plural	povestiri	povestirilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z