póteră f., pl. e și ĭ (bg. pótera, sîrb. pótera, poteră, urmărire, poterati, a urmări, d. vsl. *poterĭati, a urmări. V. în-teresc). Ceată de soldațĭ, polițiștĭ orĭ alțĭ oamenĭ care urmăresc tîlhariĭ. substantiv femininpoteră
pòteră f. ceată de arnăuți pentru urmărirea hoților de codru. [Bulg. POTĬERA, ceată (din slav. TERĬATI, a goni)]. substantiv femininpòteră
POTÉRĂ, poteri, s. f. (În trecut; în Țările Române) Detașament de oameni înarmați (în special amăuți) însărcinat de domnie cu prinderea răufăcătorilor. [Pl. și: potere. – Var.: (reg.) potíră s. f.] – Din bg., sb. potera. substantiv femininpoteră
poteri | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)poteri | poterire | poterit | poterind | singular | plural | ||
poterind | poteriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | poteresc | (să)poteresc | poteream | poterii | poterisem | |
a II-a (tu) | poterești | (să)poterești | potereai | poteriși | poteriseși | ||
a III-a (el, ea) | poterește | (să)potereai | poterea | poteri | poterise | ||
plural | I (noi) | poterim | (să)poterim | poteream | poterirăm | poteriserăm | |
a II-a (voi) | poteriți | (să)poteriți | potereați | poterirăți | poteriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | poteresc | (să)poterească | potereau | poteriră | poteriseră |