POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi. adjectivpotcovit
POTCOVÍT1 s. n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei; potcovire, potcoveală. – V. potcovi. substantiv neutrupotcovit
potcovi, potcovesc I. v. t. 1. (intl.) a înșela, a păcăli. 2. a învăța minte pe cineva. 3. (intl.) a condamna la închisoare. 4. (intl.) a ucide. 5. (cart.) a lua toți banii cuiva. II. v. r. a da de necaz. verb tranzitivpotcovi
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă verb tranzitivpotcovi
potcovì v. 1. a pune potcoave la cai; 2. fam. a înșela: l´am potcovit bine CR. verb tranzitivpotcovì
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave imui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. verb tranzitivpotcovi
potcovésc v. tr. (d. potcoavă). Pun potcoave cailor saŭ la cizme. Fig. Înșel: m´a potcovit c´un franc. V. încalț, înșel. verb tranzitivpotcovesc
potcovit adjectiv | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | potcovit | potcovitul |
plural | potcoviți | potcoviții | |
genitiv-dativ | singular | potcovit | potcovitului |
plural | potcoviți | potcoviților |
potcovit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | potcovit | potcovitul | potcovită | potcovita |
plural | potcoviți | potcoviții | potcovite | potcovitele | |
genitiv-dativ | singular | potcovit | potcovitului | potcovite | potcovitei |
plural | potcoviți | potcoviților | potcovite | potcovitelor |