potcap definitie

potcáp (potcápuri), s. n. – Un fel de pălărie cilindrică a preoților ortodocși. – Var. potcapiu, potcapoc, potcapic. Sl. podŭkapŭ (Chac, II, 281; Conev 84), var. prin intermediul rus. podkapok. – Der. potcapier, s. m. (producător și vînzător) de potcapuri). substantiv neutrupotcap

potcáp s. n., pl. potcápuri substantiv neutrupotcap

potcáp n., pl.¹ e, urĭ (vsl. podukapŭ și podukapokŭ, d. podŭ, dedesupt [!], și kapa, glugă; rus. podkápok, bonetă a țărancelor. V. capot). Un fel de acoperemînt [!] al capuluĭ. E de formă cilindrică, puțin maĭ larg sus, lipsit de marginile pe care le are pălăria și-l poartă preuțiĭ ortodocșĭ. (Azĭ e înlocuit pin [!] pălărie orĭ căcĭulă și se poartă numaĭ la solemnitățĭ. Călugăriĭ îl poartă mereŭ). Potcopu călugăruluĭ, o plantă erbacee din familia compuselor (leóntodon hispidus). – În est și potcápic, vechĭ -ápoc, n., pl. e. V. cuculion și comănac. substantiv neutrupotcap

potcap n. 1. acoperemânt de cap, în formă de cilindru, ce poartă preoții și călugării; 2. Bot. potcapu-călugărului, plantă cu flori galbene, crește prin locuri aride (Leontodon hispidus). [Slav. PODŬKAPŬ (din PODŬ, subt, și KAPA, glugă)]. substantiv neutrupotcap

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. substantiv neutrupotcap