POSTULÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A cere cu insistență. 2. A da unei afirmații caracter de postulat. [< fr. postuler, lat. postulare]. verb tranzitivpostula
POSTULÁ vb. tr. 1. a cere cu insistență. 2. a da unei afirmații sau demonstrații caracter de postulat. (< fr. postuler, lat. postulare) verb tranzitivpostula
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză verb tranzitivpostula
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau. unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. verb tranzitivpostula
postula verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)postula | postulare | postulat | postulând | singular | plural | ||
postulând | postulați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | postulez | (să)postulez | postulam | postulai | postulasem | |
a II-a (tu) | postulezi | (să)postulezi | postulai | postulași | postulaseși | ||
a III-a (el, ea) | postulează | (să)postulai | postula | postulă | postulase | ||
plural | I (noi) | postulăm | (să)postulăm | postulam | postularăm | postulaserăm | |
a II-a (voi) | postulați | (să)postulați | postulați | postularăți | postulaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | postulează | (să)postuleze | postulau | postulară | postulaseră |