poruncă definitie

porúncă f., pl. ĭ (d. poruncesc orĭ d. vsl. *poronka, d. ronka, mînă; rus. porúka, cauțiune). Ordin: porunca împăratuluĭ. Cele zece poruncĭ, decalogu, preceptele date de Moĭse pe muntele Sinaĭ și confirmate de Hristos. – Și poroncă (est) și porîncă (vest). Vechĭ și porîncită, pl. e, poruncă. substantiv feminin poruncă

porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci substantiv feminin poruncă

poruncă f. 1. ordin: poruncă împărătească; 2. lege, precept: cele zece porunci. [Abstras din poruncì]. substantiv feminin poruncă

PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). substantiv feminin poruncă