reduceri black friday 2017
Definitie port - ce inseamna port - Dex Online
Alege sensul dorit: port - substantiv neutru port - verb tranzitiv

port definitie

PORT s.n. 1. Loc adăpostit la țărmul unei ape, unde pot staționa navele și unde se află instalațiile necesare pentru încărcarea și descărcarea lor. 2. Oraș clădit lângă un port (1). [Cf. fr. port, it. porto, lat. portus]. substantiv neutru port

PORT- Element prim de compunere savantă având semnificația „poartă”, „ține”. [< fr. porte- < porter – a purta]. substantiv neutru port

PORT1- elem. „poartă”, „ține”. (< fr. porte-) substantiv neutru port

PORT2 s. n. 1. loc amenajat la malul unei ape, care permite staționarea navelor și asigură traficul de mărfuri și de pasageri, executarea reparațiilor etc. 2. oraș situat lângă un port2 (1). (< fr. port, lat. portus) substantiv neutru port

port (pórturi), s. n. – Loc amenajat pentru nave. Fr. port, it. porto.Der. portuar, adj.; port(o)-franc, s. n. din fr. port franc, it. porto franco; portulan, s. n., din fr. portulan. substantiv neutru port

port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi substantiv neutru port

1) port n., pl. urĭ (d. a purta, ca și fr. port, d. porter, a purta. V. ex-, im-, ra- și su-port). Fel de haĭne, costum: portu oltenesc. Purtare, atitudine obișnuită: orĭ vorbește cum țĭ-e portu, orĭ te poartă cum țĭ-e vorba ! Neol. Acțiunea de a purta: portu armelor (după fr. le port d´armes). Taxa de transport la scrisorĭ și pachete (după fr. port). substantiv neutru port

2) *port n., pl. urĭ (lat. portus, fr. port). Loc special unde corăbiile se pot adăposti fără să le bată valurile și unde-s cheĭurĭ de încărcare saŭ descărcare a mărfurilor: portu Constanța, portu Galațĭ. Oraș așezat pe malu măriĭ saŭ fluviuluĭ și care are port. Fig. Liman, loc de adăpost: a ajunge în port. A face naufragiŭ în port, a te îneca ca Țiganu la mal; a face fiasco tocmaĭ cînd era să reușeștĭ. substantiv neutru port

port n. ceeace se poartă: 1. costum: port țărănesc; 2. fig. mod de purtare, atitudine; simplu la vorbă și la port EM.; 3. plata unei scrisori. [Abstras din purtà]. substantiv neutru port

port n. 1. locul unde corăbiile s’adăpostesc de furtună: a intra în port; 2. locul unde se încarcă și se descarcă luntrele; 3. oraș zidit pe lângă un port: port pe Marea Neagră; 4. fig. loc de adăpost, de liniște: a ajunge în port. substantiv neutru port

PORT1- Element de compunere care înseamnă „purtător de...”, „susținător de...”, „purtare de...”, servind la formarea unor substantive. – Din fr. porte-. substantiv neutru port

PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto. substantiv neutru port

PORT2, (2, 3) porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a deține. Portul armelor este interzis. 2. Conduită obișnuită, firească, normală. Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul. 3. îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemăna, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Îmbrăcăminte folosită la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv). substantiv neutru port

Port-Royal n. veche mănăstire franceză a benedictinilor, fondată în 1204, transferată în 1626 la Paris, unde deveni locul de retragere al câtorva învățați solitari ca Arnauld, Pascal, etc. Ea fu distrusă de Ludovic XIV în 1709 ca focar al jansenismului. substantiv neutru portroyal

Port-Arthur n. port chinez ocupat de Japonezi în 1895, cedat temporar Rușilor cari fură aci împresurați în 1904 de Japonezi și nevoiți a capitula după o rezistență eroică. substantiv neutru portarthur

3) port, a purtá v. tr. (lat. pŏrtare, it. portare, pv. sp. pg. portar, fr. porter.Poartă, să poarte. V. com-, ex-, im-, ra-, su- și trans-port). Duc susținînd: a purta o greutate în spinare, a purta steagu în mînă. Îs îmbrăcat cu, am pe mine: a purta suman. Am cu mine, duc: el poartă toțĭ baniĭ cu el. Fig. Duc, susțin, întreprind: Ștefan cel Mare a purtat zecĭ de războaĭe. Duc, susțin, sufer [!]: el duce greu caseĭ. V. refl. Am atitudine: acest elev se poartă bine, el se purta aspru cu inferioriĭ, poartă-te bine. A fi purtat v. pasiv. A fi ținut pe corp, vorbind de îmbrăcăminte, arme, decorațiunĭ: fracu se poartă la solemnitățĭ, sabia se poartă la stînga, el poartă căcĭula pe-o ureche. A fi la modă: această haĭnă se purta pe la 1848. A purta bine o haĭnă, a n´o uza curînd. A purta răŭ o haĭnă, a o uza prea curînd. A purta arme, a fi armat. A purta arma saŭ armele, a fi militar. A purta grijă saŭ de grijă cuĭva, a îngriji de el, a-ĭ procura cele necesare. A purta grija cuĭva, a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza luĭ ca să nu i se întîmple ceva răŭ. A purta pe cineva cu vorba, a-l tot amîna neîmplinindu-țĭ promisiunea. A purta vorba saŭ vorbele, a bîrfi, a flecări, a face intrigĭ. A purta pe cineva în gură, a-l defăĭma. A purta pe cineva pe palme, a-l menaja foarte mult. A purta cuĭva Sîmbetele, a pîndi ocaziunea de a-l ucide saŭ cel puțin de a-ĭ face răŭ (Sîmbăta e ziŭa morților și a pomenilor). A purta pe cineva de la moară la rîșniță, a-l purta de la Ana la Caĭfa, de colo colo ca să-l șicanezĭ. A purta un nume strălucit, a fi dintr´o familie ilustră. verb tranzitiv port

purtá (pórt, purtát), vb.1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage după sine, a ține, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. – 6. A îmbrăca pe altcineva, a întreține (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A susține, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se mișca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Pușcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter.Der. purtare, s. f. (acțiunea de a se purta; conduită); purtăreț, adj. (ușor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtător, s. m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 și REW 6674 îl derivă direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s. m., din germ. Porto; port-altoi, s. n. (plantă care poartă altoiul), după fr. porte-greffe; port-drapel, s. m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s. n., din fr. porte-monnaie; portofel, s. n., după fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s. n. (funcție ministerială, titlu); port-țigar, s. n., înv., din fr. porte-cigares; port-țigaretă, s. f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s. n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanță, s. f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc. verb tranzitiv purta

purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă verb tranzitiv purta

PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ◊ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) - a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit.Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modem. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa, A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. verb tranzitiv purta

purtà v. 1. a susține ceva greu: a purta o povară; 2. a transporta dintr’un loc într´altul: a purta un pachet la poștă; 3. a pune pe sine: a purta un palton; 4. a avea asupră-și: a purta arme; fig. a purta grija; 5. a duce: îl poartă în toate părțile: fig. îl poartă cu vorba; 6. a îndemna: inima mă poartă să stau în veci cu tine AL.; 7. a întreprinde: a purtat multe răsboaie; 8. a fi de purtat: această haină nu se mai poartă; 9. a avea purtare bună sau rea: se poartă aspru cu toți. [Lat. PORTARE]. verb tranzitiv purtà

a purta (cuiva) sâmbetele expr. 1. a dușmăni, a pizmui, a urî (pe cineva). 2. a căuta să facă rău (cuiva). verb tranzitiv apurta

a-și purta / a-și duce crucea expr. a îndura o suferință mare. verb tranzitiv așipurta

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva). verb tranzitiv apurtapică

a purta vorba expr. a fi indiscret, a-i plăcea să afle și să răspândească informații care nu-l privesc în mod direct. verb tranzitiv apurtavorba

a purta coarne expr. (d. bărbați) a fi înșelat în căsătorie. verb tranzitiv apurtacoarne

a purta pe palme (pe cineva) expr. a îngriji foarte bine (față de cineva); a răsfăța (pe cineva). verb tranzitiv apurtapepalme

a se purta cu mănuși (cu cineva) expr. a se purta cu menajamente (cu cineva); a se purta delicat (față de cineva). verb tranzitiv asepurtacumănuși

a nu ști ce hram poartă cineva expr. a nu cunoaște calitatea (oficială) a cuiva. verb tranzitiv anușticehrampoartăcineva

a se purta fără mănuși față de cineva expr. a avea un comportament grosolan / nepoliticos / intransigent (față de cineva). verb tranzitiv asepurtafărămănușifațădecineva

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului port

port   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular port portul
plural porturi porturile
genitiv-dativ singular port portului
plural porturi porturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z