popic definitie

popic, popice s. n. (er., glum.) penis. substantiv neutrupopic

popíc s. n., pl. popíce substantiv neutrupopic

popic n. bucată conică de lemn spre a juca. [Serb. POPIK]. substantiv neutrupopic

popíc m. (ca pop, popĭ) și n., pl. e (dim. d. pop 1, ca și sîrb. rut- pópik. Cp. cu momic și colnic). Bucată de lemn care, împreună cu altele opt, se așează vertical ca să fie izbită cu o boambă [!] de lemn aruncată de-a dura maĭ de departe: a juca la (saŭ în) popice. – Și popícă, pl. ĭ (Mold.). substantiv neutrupopic

POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop¹ + suf. -ic. substantiv neutrupopic

a juca popice expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat. substantiv neutruajucapopice