PONCÍF s.n. 1. Desen înțepat pe care se presară ponce pentru a fi reprodus pe o altă hârtie. 2. (Fig.) Lucrare banală, lipsită de originalitate. [< fr. poncif]. substantiv neutruponcif
PONCÍF s. n. 1. desen înțepat pe care se presară ponce pentru a fi reprodus pe o altă hârtie. 2. producție artistică sau literară banală. ◊ afirmație lipsită de originalitate. (< fr. poncif) substantiv neutruponcif
poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe substantiv neutruponcif
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif. substantiv neutruponcif
poncif substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | poncif | ponciful |
plural | poncife | poncifele | |
genitiv-dativ | singular | poncif | poncifului |
plural | poncife | poncifelor |