poloboc definitie

polobóc (poloboáce), s. m. – 1. Butoi, bute. – 2. Nivel de apă. – Var. (Munt.) boloboc. Bg. polobok (Conev 64), cf. rus. polubočka „jumătate de butoi” (Tiktin). substantiv neutrupoloboc

polobóc n., pl. oace (rus. polubóčka, d. polu-, jumătate, și bočka, butoĭ. V. poală, pol 1 și 3, boșcă și polomeac). Est. Butoĭ. – În vest (rar) bolobóc. substantiv neutrupoloboc

polobóc, -oace, s.n. – Butoi, bute: „Ieși, ursât, din poloboc, / C-om mere și noi la joc” (Memoria 2001: 17). – Cf. bg. polobok (Conev), cf. rus. polubočka „jumătate de butoi” (Tiktin); Din ucr. polubok (MDA). substantiv neutrupoloboc

polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáce substantiv neutrupoloboc

boloboc (poloboc) n. Mold. vas de vin sau de rachiu mai mic decât butia și mai mare decât butoiul (între 70—100 vedre): de nu mi-ar deșerta boloboacele AL. [Rus. POLUBOČKA, jumătate butie]. substantiv neutruboloboc

poloboc n. V. boloboc: de nu mi-ar deșerta poloboacele AL. substantiv neutrupoloboc

POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. substantiv neutrupoloboc