poligon definitie

POLIGÓN s.n. 1. Figură geometrică formată dintr-o linie frântă închisă. 2. Teren pentru trageri de instrucție cu arme de foc. ♦ Teren de tir. [< fr. polygone, cf. lat., gr. polygonos < gr. polys – numeros, goniaunghi]. substantiv neutrupoligon

POLIGÓN s. n. 1. suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ŭlui = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din așezarea cap la cap a acestora. 2. porțiune de instrucție cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru învățarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafață plană pe care se realizează, în condiții de șantier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon) substantiv neutrupoligon

*poligón n., pl. oane (vgr. polý-gonon, d. polýs, mult, și gonia, colț. V. octogon). Geom. Figură închisă din toate părțile de maĭ multe liniĭ drepte. Arm. Cîmp de tras la țintă cu tunurile. substantiv neutrupoligon

poligón s. n., pl. poligoáne substantiv neutrupoligon

poligon n. 1. figură cu mai multe laturi cari se întretaie; 2. loc destinat exercițiilor artileriei. substantiv neutrupoligon

POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone. substantiv neutrupoligon

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipoligon

poligon  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular poligon poligonul
plural poligoane poligoanele
genitiv-dativ singular poligon poligonului
plural poligoane poligoanelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z