polieleu definitie

poleléŭ și poliléŭ și (maĭ vechĭ) polieléŭ n., pl. eĭe saŭ eurĭ (ngr. și vgr. polyéleos, foarte milostiv). Cîntarea din aintea liturghiiĭ la sărbătorile marĭ (numele psalmilor 134 și 135, dintre care în biserică se cîntă primu, ĭar în mînăstirĭ amîndouă): clopotu suna de poleleŭ. substantiv neutrupoleleŭ

polieléu (polieléie), s. n. – Nume special dat psalmilor 134 și 135. – Var. polileu. Mgr. πολυέλεος „foarte milostiv”. substantiv neutrupolieleu

polieléu (polieléie), s. n. – Candelabru. Ngr. πολυέλαιος. substantiv neutrupolieleu

polieléŭ, V. poleleŭ. substantiv neutrupolieleŭ

!polieléu (-li-e-) s. n., art. polieléul; pl. polieleie/polieléuri substantiv neutrupolieleu

polieleu n. termen bisericesc: nume dat la doi psalmi (134 și 135) ce se cântă la biserică. [Gr. mod.: lit. prea milostiv]. substantiv neutrupolieleu

POLIELÉU, polieleuri, s. n. Cântare bisericească ortodoxă intercalată în slujba utreniei la anumite sărbători. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei. substantiv neutrupolieleu