polei definitie

poléi (poléiuri), s. m. – Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). – Var. polai. Lat. pulegium, prin intermediul sl., cf. slov., ceh., pol., rus. polej (Cihac, II, 274; Tiktin), mag. polaj. substantiv neutrupolei

polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide. substantiv neutrupolei

1) poléĭ m., pl. tot așa (nsl. ceh. pol. polej, rus. poléĭ, germ. polei, ung. nsl. polaj, d. lat. pulejum și pulegium, de unde vine și it. puleggio și poleggio, fr. pouliot). Trans. Un fel de mintă care crește pin [!] bălțĭ și care se întrebuințează în medicină ca stimulant și stomahic [!] (méntha pulégium saŭ pulégium vulgáre). – Se numește și busuĭocu cerbilor. substantiv neutrupoleĭ

2) poléĭ n., pl. eĭurĭ și eĭe (d. vsl. polediti sen, a se acoperi cu gheață, d. ledŭ, gheață; sîrb. bg. paledica, poleĭ, de unde vine și polégniță, -cniță și póliviță în Ban. Trans.). Gheață supțire [!] care provine dintr´o ploaĭe măruntă care îngheață îndată ce se depune pe petre [!], ramurĭ ș. a. – Și políce f. (Mold. Rar). substantiv neutrupoleĭ

!poléi¹ s. n., art. poléiul; pl. poléiuri substantiv neutrupolei

poleí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 să poleiáscă substantiv neutrupolei

poleì v. 1. a lustrui; 2. a acoperi cu un strat de metal lucitor: s´o poleiască cu aur; 3. fig. a împodobi, a sclivisi. [Lat. POLIRE, printr’un intermediar slav]. substantiv neutrupoleì

POLÉI¹, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei² (derivat regresiv). substantiv neutrupolei

POLEͲ, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. substantiv neutrupolei

poleiu n. ploaie înghețată ce cade pe plante. [Și vechiu Mold. polegniță = serb. POLEDIȚA, poleiu]. substantiv neutrupoleiu

poleiu m. Tr. Bot. busuiocu-cerbilor. [Ung. POLAJ]. substantiv neutrupoleiu

poleĭésc v. tr. (vsl. po-lĭeĭon, revărs, politi, a revărsa. V. leit). Acoper [!] cu poleĭală, cu văpsea [!] aurie saŭ argintie: a polei cu aur, cu argint. Fig. Cĭoplesc, civilizez: acest om s´a poleit pin [!] lume. substantiv neutrupoleĭesc