póhtă, pohtésc, V. poft-. verb tranzitivpohtă
poftésc și (vechĭ) poh- v. (vsl. pohotĭeti, a dori, d. hotĭeti, a vrea. V. ahotnic). Mĭ-e poftă de: aș pofti niște caise, la masă era tot ce pofteaĭ. Invit: a pofti pe cineva la masă. V. intr. Rîvnesc, mă lăcomesc: a pofti la glorie. A poftit Călina la teĭ prăjit (Bz.), s´a boĭerit țăranca și dorește ceĭa ce nu e de nasu eĭ. Poftim ! cuvînt care înseamnă „invităm” și care se întrebuințează 1. ca îndemn: poftim la masă la noĭ, poftim acasă la mine, poftim în vagoane, poftim de mănîncă, poftim și mănîncă, (saŭ ca sfidare) poftim dacă îndrăzneștĭ ! (Uniĭ zic poftițĭ ! orĭ poftește ! ceĭa ce e greșit); 2. ca exclamațiune de indignare saŭ de ironie față de ceva opus la ceĭa ce te aștepțĭ: Poftim ! Eŭ plîng și el rîde ! Eŭ una-ĭ spun, și el alta pricepe (V. na ! tronc !) Te-aș pofti (adică: să te astîmperĭ) expresiune adresată unuĭ obraznic orĭ nesuferit. verb tranzitivpoftesc
pohti verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)pohti | pohtire | pohtit | pohtind | singular | plural | ||
pohtind | pohtiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pohtesc | (să)pohtesc | pohteam | pohtii | pohtisem | |
a II-a (tu) | pohtești | (să)pohtești | pohteai | pohtiși | pohtiseși | ||
a III-a (el, ea) | pohtește | (să)pohteai | pohtea | pohti | pohtise | ||
plural | I (noi) | pohtim | (să)pohtim | pohteam | pohtirăm | pohtiserăm | |
a II-a (voi) | pohtiți | (să)pohtiți | pohteați | pohtirăți | pohtiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pohtesc | (să)pohtească | pohteau | pohtiră | pohtiseră |