pogace definitie

pogáce și poháce f., pl. ăcĭ (vsl. sîrb. pogača, bg. pogačĭ, d. it. focaccia, lipie, lat. focacius, copt în cenușă, care vine d. focus, vatră; pv. fogasa, fr. fouace, sp. hogaza; ngr. bogátsa, fogátsa; turc. bogaça, pogaça, fogaça; ung. pogácsa). Plăcintă ordinară de la plăcintărie (în Cov. pohoace, pl. ocĭ; în Munt. bogace, maĭ des bogacĭ n., pl. urĭ). Suc. Felie de mămăligă acoperită cu făină de grîŭ și coaptă. Trans. Lipie, pedea. – Și bohacĭ, pl. urĭ (Al.). substantiv femininpogace

pogáce, s.f. – 1. Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de bostan (din care s-a extras uleiul). Se folosește ca hrană la animale. 2. (gastr.) „Turtă coaptă în spuză și făcută din mămăligă, în care se pune și aiu” (Papahagi 1925). Pogacea, poreclă. Pogăcieș, nume de familie (nobiliară) din Hideaga. – Din srb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche (DEX). substantiv femininpogace

pogáce (pop.) s. f., g.-d. art. pogắcii; pl. pogắci substantiv femininpogace

pogace f. turtă de mămăligă presărată cu sare și coaptă bine în foc. [Serb. POGAČA (v. bohaciu)]. substantiv femininpogace

POGÁCE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de faină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche. substantiv femininpogace

pogáce (-e), s. f. – Turtă. – Var. pogaci, pohace, bogace, pohaci. Mr., megl. pugace. It. foccacia, prin intermediul sb., bg. pogača (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 272; Densusianu, Rom., XXXIII, 283; Conev 86; Battisti, III, 1672), sau al mag. pogácsa (Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. πογάτζα. substantiv femininpogace