poftorí (poftorésc, poftorít), vb. – 1. A repeta. – 2. A pisălogi. Sl. povŭtoriti, din vŭtoryĭ „secund” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 272), cf. ftori. Înv. verb tranzitivpoftori
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă verb tranzitivpoftori
poftorì v. a repeta: nu trebue a poftori omului înțelept cuvinte înțelepte. [Slav. POVŬTORITI (din VŬTORYĬ, al doilea)]. verb tranzitivpoftorì
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. verb tranzitivpoftori
poftorésc v. tr. (vsl. po-vŭtoriti, a repeta, d. vŭtoryĭ, al doilea; sîrb. povtoriti). Vechĭ. Rar. Repet. verb tranzitivpoftoresc
poftorit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | poftorit | poftoritul | poftorită | poftorita |
plural | poftoriți | poftoriții | poftorite | poftoritele | |
genitiv-dativ | singular | poftorit | poftoritului | poftorite | poftoritei |
plural | poftoriți | poftoriților | poftorite | poftoritelor |