poftorí (poftorésc, poftorít), vb. – 1. A repeta. – 2. A pisălogi. Sl. povŭtoriti, din vŭtoryĭ „secund” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 272), cf. ftori. Înv. verb tranzitivpoftori
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă verb tranzitivpoftori
poftorì v. a repeta: nu trebue a poftori omului înțelept cuvinte înțelepte. [Slav. POVŬTORITI (din VŬTORYĬ, al doilea)]. verb tranzitivpoftorì
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. verb tranzitivpoftori
poftorésc v. tr. (vsl. po-vŭtoriti, a repeta, d. vŭtoryĭ, al doilea; sîrb. povtoriti). Vechĭ. Rar. Repet. verb tranzitivpoftoresc
poftori verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)poftori | poftorire | poftorit | poftorind | singular | plural | ||
poftorind | poftoriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | poftoresc | (să)poftoresc | poftoream | poftorii | poftorisem | |
a II-a (tu) | poftorești | (să)poftorești | poftoreai | poftoriși | poftoriseși | ||
a III-a (el, ea) | poftorește | (să)poftoreai | poftorea | poftori | poftorise | ||
plural | I (noi) | poftorim | (să)poftorim | poftoream | poftorirăm | poftoriserăm | |
a II-a (voi) | poftoriți | (să)poftoriți | poftoreați | poftorirăți | poftoriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | poftoresc | (să)poftorească | poftoreau | poftoriră | poftoriseră |