pofida definitie

pofídă (pofíde), s. f. – Ciudă. – Var. Mold. pohidă, prohită. Origine nesigură. După Cihac, II, 238, din pol. pochyba „greșeală”, cf. sb. himba „vicleșug”. Relația cu hîtru (Scriban) nu este convingătoare. – Der. împrohita, vb. (a disprețui), Mold., înv. substantiv femininpofidă

pofídă, V. prohită. substantiv femininpofidă

!pofídă (pop.) s. f., g.-d. art. pofídei; pl. pofíde substantiv femininpofidă

pofidă f. în locuțiunea în pofida cuiva, în ciuda sau necazul lui, sub pretext: vorbele aruncate în pofida lui ISP. în pofida căpșunilor mănâncă frunzele PANN. [Origină necunoscută]. substantiv femininpofidă

POFÍDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. în pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba. substantiv femininpofidă

prohítă (Mold. Vechĭ), pohídă (Mold. sud) și pofídă (Munt.) f., pl. inuzitat te, de și zĭ (d. prohitesc. P. pofidă, cp. cu patrahír, -fir). A lua în prohită, a lua în rîs; în pohida (pofida) cuĭva, în deriziune, ca să-l ĭeĭ în rîs: anecdote în pohida Jidanilor. În pohida fragilor, mănîncĭ frunzele, în lipsă de ceva maĭ bun, te mulțămeștĭ [!] și cu ceva maĭ prost. substantiv femininprohită