PODOBÍT, -Ă, podobiti, -te, adj. (Înv. și reg.) Împodobit. – V. podobi. adjectivpodobit
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă verb tranzitivpodobi
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. verb tranzitivpodobi
podobésc v. tr. (vsl. podobiti și -bati, a potrivi, a egala, podoba ĭestŭ, se cuvine, podobaĭetŭ, trebuĭe, se cuvine. V. spodobesc). Vechĭ. Împodobesc (N. Cost. 2, 31). V. refl. Mă asemăn, îs asemenea. Se cuvine să, trebuĭe să (la pers. III). verb tranzitivpodobesc
împodobésc v. tr. (d. podobesc). Ornez, pun podoabe. – Vechĭ și po-. verb tranzitivîmpodobesc
podobit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | podobit | podobitul | podobită | podobita |
plural | podobiți | podobiții | podobite | podobitele | |
genitiv-dativ | singular | podobit | podobitului | podobite | podobitei |
plural | podobiți | podobiților | podobite | podobitelor |