podmet definitie

podmét (reg.) s. n., pl. podméturi substantiv neutru podmet

podmet n. momeală. [Slav. PODŬMETŬ, moț, fir (rus. PODMETŬ, aruncare pe d’asupra, băgare pe ascuns)]. substantiv neutru podmet

podmét (podméturi), s. n. – Nadă, momeală. Sl. podŭmetŭ, atestat numai cu sensul de „plasă”, dar care trebuie să fi însemnat și „ceea ce este depus”, din podŭmesti „a sta întins”, cf. rus. podmet „acțiunea de a arunca” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 189; Conev 98). De aici și pogmată, s. f. (Maram., fir care închide gîtul cămășii), în loc de *podmată, cf. sb. podmetača „zăvor, ivăr”. substantiv neutru podmet

podmét și potmét n., pl. urĭ (vsl. podŭmetŭ, cĭucure, d. podŭ-mesti, a zăcea, rus. podmëtka, pingea, talpă noŭă, podméstĭ, podmetátĭ, a arunca dedesupt [!], a da în colo măturînd. V. predmet, omăt). Vest. Rar. Momeală, nadă, lucru care momește. substantiv neutru podmet

PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ. substantiv neutru podmet