podan definitie

podán (podáni), s. m. – Birnic. Sl. podŭdanŭ „supus”, cf. pol., ceh. poddany (Cihac, II, 270). – Sec. XVII, înv. – Der. podanie, s. f. (înv., dare de pod). substantiv masculinpodan

podán m. (rus. pod-dányĭ, pol. pod-dany, vsl. podŭ-danŭ, id.) Sec. 17-18. Supus al unuĭ stat. Țăran neliber, vecin. Sec. 19. Iron. Supus rusesc, Muscal: lasă, măĭ podane, măĭ podanule! V. sudit, tîrtan. substantiv masculinpodan

podán (înv., reg.) s. m., pl. podáni substantiv masculinpodan

podan m. Mold. od. supus rus, muscal: ei, ți-oiu arăta eu, podanule ! AL. [Rus. PODDANYI, supus]. substantiv masculinpodan

PODÁN, podani, s. m. (înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany. substantiv masculinpodan