poáră s. f. – (Mold., Trans.) Dezacord, discordie, neînțelegere. Sl. pora „violență” (Cihac, II, 244; Tiktin), cf. bg., slov. opora „opoziție”, sb. odpor „ceartă”. – Der. întrapora, vb. refl. (a se supăra), cuvînt artificial la Coșbuc, cf. Pușcariu, Dacor., VII, 121. substantiv femininpoară
poáră (oa dift.) f., pl. e (vsl. pora. V. opor). A te pune´n poară cu cineva, a te lua la ceartă, a i te împotrivi, a-ĭ face opozițiune (V. peripiscă). A pune poară (Dos.), a te strădui, a te sforța, a te opinti. substantiv femininpoară
poáră, s.f. – (înv.) Dezacord, discordie, neînțelegere; ceartă, vrajbă. În expr. în poară (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva), a face opoziție; a se contrazice cu cineva, a se certa: „Pune-te cu moartea-n poară / Și-nc-o dată te mai scoală” (Lenghel 1985: t. 222). – Din sl. pora „violență” (DER). substantiv femininpoară
poáră1 (reg.) s. f. substantiv femininpoară
*poáră2 (în ~) (reg.) loc. adv. substantiv femininpoară
poară f. Mold. Tr. împotriveală, ceartă: nu te pune în poară cu împăratul CR. [Slav. PORA, ceartă]. substantiv femininpoară
POÁRĂ s. f. (Reg.) Ceartă, vrajbă, gâlceavă. ◊ Loc. adv. în poară = împotrivă, în contra, în ciudă. ◊ Expr. A se pune în poară (cu cineva) = a se contrazice cu cineva, a se împotrivi cuiva, a se lua la ceartă. – Din sl. pora. substantiv femininpoară
poară | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | poară | poara |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | poare | poarei |
plural | — | — |