reduceri si promotii 2018
Definitie poartă - ce inseamna poartă - Dex Online

poartă definitie

poártă s. f., g.-d. art. pórții; pl. porți substantiv feminin poartă

Poártă (reședința sultanului turc) s. propriu f., g.-d. art. Porții substantiv feminin poartă

POÁRTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale imite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se frece pe alt versant. 6. (înv.; în epoca suzeranității turcești asupra Țărilor Române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta. substantiv feminin poartă

poártă (pórți), s. f.1. Deschizătură și loc de trecere într-un loc împrejmuit. – 2. Imperiul otoman. – Mr., megl. poartă, istr. poartę. Lat. porta (Pușcariu 1347; Candrea-Dens., 1421; REW 6671), cf. it., prov., cat., port. porta, fr. porte, sp. puerta.Der. portar (mr. purtar), s. m. (paznic; Munt., șambelan, boier însărcinat cu protocolul, cel care introduce trimișii Porții; Mold., comandantul cetății Suceava, capitala țării, șeful armatei), ar putea reprezenta direct lat. portārius (Pușcariu 1358; REW 6673); portăreasă, s. f. (femeie care păzește poarta); portărel, s. m. (înv., slujbaș domnesc subordonat marelui portar; executor judecătoresc); portărie, s. f. (meseria de portar). – Der. neol. portic, s. n., din fr. portique; portieră, s. f., din fr. portière; portal, s. n., din fr. portail. substantiv feminin poartă

poártă f., pl. porțĭ (lat. pŏrta; it. pv. cat. pg. porta, fr. porte, sp. puerta). Plan de scîndurĭ, nuĭele orĭ gratiĭ așezat vertical și mobil în prejuru [!] unor balamale fixate într´un stîlp orĭ zid și care închide ĭeșirea saŭ intrarea uneĭ curțĭ (pe unde intră trăsurile se numește poartă saŭ poarta cea mare, pe unde intră oameniĭ se numește poarta cea mică saŭ portiță): cineva bate la poartă (V. ușă). Trecătoare, defileŭ: Porțile de Fer (pe unde Dunărea intră´n Oltenia). Fig. Intrare, loc de intrare: virtutea e poarta fericiriĭ. Poarta saŭ Sublima Poartă, curtea sultanuluĭ turcesc. substantiv feminin poartă

poartă f. 1. deschizătură spre a intra și ieși; 2. ceeace închide această deschizătură: a bate la poartă; 3. vale cu stânci în patul râului: Porțile de fier. [Lat. PORTA]. substantiv feminin poartă

Poarta (Înalta sau Sublima) f. împărăția turcească (numită astfel după porțile cele mari ale Seraiului): soli trimiși de Poartă vin la Adunare BOL. substantiv feminin poarta

a-i trage (cuiva) la poartă expr. (glum.d. bărbați) a avea contact sexual (cu cineva). substantiv feminin aitrage

Gherdapuri n. pl. cataracte periculoase, numele turcesc al stâncilor poreclite Porțile-de-fier. [Turc. GHERDAB, lit. vârtej de apă]. substantiv feminin gherdapuri

Porți-de-fier f. pl. platou de stânci granitice formând o trecătoare îngustă a Dunării între munții Carpați și munții Serbiei, aproape de Orșova; loc înainte periculos pentru navigațiune, dar în 1896, stâncile au fost sfărâmate de guvernul unguresc, practicând un canal și înlesnind astfel navigațiunea. substantiv feminin porțidefier

Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți substantiv feminin sublimapoartă

a avea poartă-n casă expr. (intl. – la jocul de table) a fi inatacabil substantiv feminin aaveapoartăncasă

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune. substantiv feminin aseuitacacurcalacrăci

a-și pune trei ași în poartă expr. (înv.d. ghicitoare) a avea firmă de ghicitoare în cărți. substantiv feminin așipunetreiașiînpoartă

3) port, a purtá v. tr. (lat. pŏrtare, it. portare, pv. sp. pg. portar, fr. porter.Poartă, să poarte. V. com-, ex-, im-, ra-, su- și trans-port). Duc susținînd: a purta o greutate în spinare, a purta steagu în mînă. Îs îmbrăcat cu, am pe mine: a purta suman. Am cu mine, duc: el poartă toțĭ baniĭ cu el. Fig. Duc, susțin, întreprind: Ștefan cel Mare a purtat zecĭ de războaĭe. Duc, susțin, sufer [!]: el duce greu caseĭ. V. refl. Am atitudine: acest elev se poartă bine, el se purta aspru cu inferioriĭ, poartă-te bine. A fi purtat v. pasiv. A fi ținut pe corp, vorbind de îmbrăcăminte, arme, decorațiunĭ: fracu se poartă la solemnitățĭ, sabia se poartă la stînga, el poartă căcĭula pe-o ureche. A fi la modă: această haĭnă se purta pe la 1848. A purta bine o haĭnă, a n´o uza curînd. A purta răŭ o haĭnă, a o uza prea curînd. A purta arme, a fi armat. A purta arma saŭ armele, a fi militar. A purta grijă saŭ de grijă cuĭva, a îngriji de el, a-ĭ procura cele necesare. A purta grija cuĭva, a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza luĭ ca să nu i se întîmple ceva răŭ. A purta pe cineva cu vorba, a-l tot amîna neîmplinindu-țĭ promisiunea. A purta vorba saŭ vorbele, a bîrfi, a flecări, a face intrigĭ. A purta pe cineva în gură, a-l defăĭma. A purta pe cineva pe palme, a-l menaja foarte mult. A purta cuĭva Sîmbetele, a pîndi ocaziunea de a-l ucide saŭ cel puțin de a-ĭ face răŭ (Sîmbăta e ziŭa morților și a pomenilor). A purta pe cineva de la moară la rîșniță, a-l purta de la Ana la Caĭfa, de colo colo ca să-l șicanezĭ. A purta un nume strălucit, a fi dintr´o familie ilustră. verb tranzitiv port

purtá (pórt, purtát), vb.1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage după sine, a ține, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. – 6. A îmbrăca pe altcineva, a întreține (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A susține, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se mișca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Pușcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter.Der. purtare, s. f. (acțiunea de a se purta; conduită); purtăreț, adj. (ușor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtător, s. m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 și REW 6674 îl derivă direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s. m., din germ. Porto; port-altoi, s. n. (plantă care poartă altoiul), după fr. porte-greffe; port-drapel, s. m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s. n., din fr. porte-monnaie; portofel, s. n., după fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s. n. (funcție ministerială, titlu); port-țigar, s. n., înv., din fr. porte-cigares; port-țigaretă, s. f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s. n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanță, s. f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc. verb tranzitiv purta

purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă verb tranzitiv purta

purtà v. 1. a susține ceva greu: a purta o povară; 2. a transporta dintr’un loc într´altul: a purta un pachet la poștă; 3. a pune pe sine: a purta un palton; 4. a avea asupră-și: a purta arme; fig. a purta grija; 5. a duce: îl poartă în toate părțile: fig. îl poartă cu vorba; 6. a îndemna: inima mă poartă să stau în veci cu tine AL.; 7. a întreprinde: a purtat multe răsboaie; 8. a fi de purtat: această haină nu se mai poartă; 9. a avea purtare bună sau rea: se poartă aspru cu toți. [Lat. PORTARE]. verb tranzitiv purtà

PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ◊ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) - a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit.Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modem. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa, A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. verb tranzitiv purta

a purta (cuiva) sâmbetele expr. 1. a dușmăni, a pizmui, a urî (pe cineva). 2. a căuta să facă rău (cuiva). verb tranzitiv apurta

a-și purta / a-și duce crucea expr. a îndura o suferință mare. verb tranzitiv așipurta

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva). verb tranzitiv apurtapică

a purta vorba expr. a fi indiscret, a-i plăcea să afle și să răspândească informații care nu-l privesc în mod direct. verb tranzitiv apurtavorba

a purta coarne expr. (d. bărbați) a fi înșelat în căsătorie. verb tranzitiv apurtacoarne

a purta pe palme (pe cineva) expr. a îngriji foarte bine (față de cineva); a răsfăța (pe cineva). verb tranzitiv apurtapepalme

a se purta cu mănuși (cu cineva) expr. a se purta cu menajamente (cu cineva); a se purta delicat (față de cineva). verb tranzitiv asepurtacumănuși

a nu ști ce hram poartă cineva expr. a nu cunoaște calitatea (oficială) a cuiva. verb tranzitiv anușticehrampoartăcineva

a se purta fără mănuși față de cineva expr. a avea un comportament grosolan / nepoliticos / intransigent (față de cineva). verb tranzitiv asepurtafărămănușifațădecineva

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului poartă

poartă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular poartă poarta
plural porți porțile
genitiv-dativ singular porți porții
plural porți porților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z