plăpomár m. (d. plapomă). Acela care face plapome. – Și plăpă-. V. mindirigiŭ. substantiv masculinplăpomar
PLĂPUMÁR, plăpumari, s. m. Persoană care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor. – Plapumă + suf. -ar. substantiv masculinplăpumar
mindirigíŭ m. (turc. minderği). Est. Lucrător de mindire, saltele, plapome. – În vest plăpomar [!]. În Mold. sud amîndoŭă. substantiv masculinmindirigiŭ
plăpumar | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | plăpumar | plăpumarul |
plural | plăpumari | plăpumarii | |
genitiv-dativ | singular | plăpumar | plăpumarului |
plural | plăpumari | plăpumarilor |