plăĭáș m. (d. plaĭ. Cp. cu lăĭaș). Vest. Locuitor de plaĭ, muntean. Grănicer. – În est plăĭeș (ca megiaș, -eș). substantiv masculinplăĭaș
plăieș m. 1. grănicer; 2. muntean. substantiv masculinplăieș
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (în Evul Mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș. substantiv masculinplăieș
plăieș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | plăieș | plăieșul |
plural | plăieși | plăieșii | |
genitiv-dativ | singular | plăieș | plăieșului |
plural | plăieși | plăieșilor |