plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă verbplutări
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta1 pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș1. – Plută1 + suf. -ări. verbplutări
plutărire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | plutărire | plutărirea |
plural | plutăriri | plutăririle | |
genitiv-dativ | singular | plutăriri | plutăririi |
plural | plutăriri | plutăririlor |