a pune (cuiva) o plombă expr. (intl.) a trage (în cineva) cu o armă de foc. substantiv femininapune
PLÓMBĂ s.f. 1. Lucrare executată de un dentist pentru a astupa o carie dentară; amalgam, porțelan etc. care se pune într-un dinte sau într-o măsea cariată. 2. Construcție inserată într-un grup de alte clădiri (asemănătoare) de care este lipită și încadrată. [< germ. Plombe, cf. fr. plombage]. substantiv femininplombă
PLÓMBĂ s. f. 1. lucrare de astupat o carie dentară. ◊ amalgam, porțelan etc. care se pune într-un dinte, într-o măsea cariată. 2. construcție care completează spațiul gol dintre alte două construcții. 3. umplere a unei gropi din asfalt. (< germ. Plombe) substantiv femininplombă
plombă, plombe s. f. (pub.) reparație a gropilor apărute în asfaltul șoselelor. substantiv femininplombă
plómbă s. f., g.-d. art. plómbei; pl. plómbe substantiv femininplombă
plombă f. plumb ce se pune într’un dinte găunos spre a-l conserva (= fr. plombe). substantiv femininplombă
PLÓMBĂ, plombe, s. f. 1. Lucrare executată de dentist pentru a astupa o carie dentară; (concr.) material special alcătuit din amalgam, porțelan etc., folosit pentru această lucrare. 2. Imobil construit în spațiul rămas liber dintre două clădiri. – Din germ. Plombe. substantiv femininplombă
a scoate (cuiva) plombele expr. a lovi (pe cineva) peste gură. substantiv femininascoate
a-i cădea plombele expr. a fi surprins / uluit. substantiv femininaicădeaplombele
PLOMBÁ vb. I. tr. 1. A trata și a astupa cu o plombă un dinte sau o măsea cariată. 2. A construi un imobil între alte două construcții în care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră. [< fr. plomber]. verb tranzitivplomba
PLOMBÁ vb. tr. 1. a umple cu un material oarecare o cavitate patologică. 2. a construi un imobil între alte două construcții. 3. a astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră. (< fr. plomber) verb tranzitivplomba
plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză verb tranzitivplomba
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber. verb tranzitivplomba
plombă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | plombă | plomba |
plural | plombe | plombele | |
genitiv-dativ | singular | plombe | plombei |
plural | plombe | plombelor |