!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă verbploconi
ploconì v. a se închina (ca semn exterior de politeță): la pământ se ploconia POP. [Slav. POKLONITI, a se închina, a adora]. verbploconì
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen). verbploconi
ploconésc (mă) v. refl. (vsl. po-kloniti sen, a se închina, a se inclina [!], rudă cu lat. in-clinare. V. uclonesc). Fam. Mă plec, mă închin, fac temenele înaintea cuĭva. verbploconesc
ploconi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ploconi | ploconire | ploconit | ploconind | singular | plural | ||
ploconind | ploconiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ploconesc | (să)ploconesc | ploconeam | ploconii | ploconisem | |
a II-a (tu) | ploconești | (să)ploconești | ploconeai | ploconiși | ploconiseși | ||
a III-a (el, ea) | ploconește | (să)ploconeai | ploconea | ploconi | ploconise | ||
plural | I (noi) | ploconim | (să)ploconim | ploconeam | ploconirăm | ploconiserăm | |
a II-a (voi) | ploconiți | (să)ploconiți | ploconeați | ploconirăți | ploconiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ploconesc | (să)ploconească | ploconeau | ploconiră | ploconiseră |