plocon definitie

plocón (plocoáne), s. n. – Cadou, dar. Se spunea înainte despre daniile făcute, mai mult sau mai puțin silit, domnului sau marilor dregători; în epoca modernă mai ales despre daruri oferite cu o anumită solemnitate (Trans., dar de botez). – Ploconul steagului, contribuție pretinsă de fiecare schimbare de domnitor; se percepea și de la cei scutiți și de la marii boieri; pentru oamenii de rînd se micșora la două sferturi. – Plocon domnesc, impozit adițional în favoarea strîngerilor de biruri asupra oilor, grînelor și vinurilor; legiferat de Constantin Mavrocordat în medie pentru zece oi. – Var. înv. poclon. Megl. puclon. Sl. poklonŭ „reverență” (Miklosich, Lexicon, 609; Cihac, II, 269; Conev 58), cf. bg., sb. poklon. – Der. ploconi, vb. refl. (a se înclina, a face temenele, a saluta respectuos, a se umili), din sl. po(dŭ)kloniti, poklanjati; ploconeală, s. f. (aplecare, ploconire). substantiv neutru plocon

plocón s. n., pl. plocoáne substantiv neutru plocon

plocón (vechĭ, azĭ est) n., pl. oane (vsl. po-klonŭ, plecăcĭune, închinăcĭune, dar, tribut). Dar oferit unuĭ superior (cum fac maĭ ales țăraniĭ cînd vor să-șĭ atragă o favoare) saŭ (Trans.) uneĭ lehuze (rodin). Odinioară, un bir numit maĭ des baĭramlî́c. substantiv neutru plocon

plocon n. 1. dar făcut unui superior de către un inferior: după vechiul obiceiu, Măriei sale plocon îi duce GR. AL.; 2. od. dare numită obișnuit bairamlâc. [Mold. poclon = slav. POKLONŬ, închinăciune, dar, tribut]. substantiv neutru plocon

PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale bimicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ. substantiv neutru plocon

a sălta ploconul expr. (intl.) a fura un lucru la îndemână / nepăzit. substantiv neutru asăltaploconul