plisc definitie

plisc n., pl. urĭ (rudă cu a plescăi și cu sîrb. pliska, codobatură, adică aceĭa care tot face cu coada plisc-plisc, cum face peștele pleosc-pleosc). Est. Cĭoc de pasăre. Lovitură de cĭoc: corbu ĭ-a tras un plisc. Mîncare saŭ apă cît ĭa pasărea odată cu pliscu: un plisc de apă. Iron. Gură care nu maĭ tace: baragladina nu maĭ închidea pliscu. Pliscu cucoareĭ, greghetin. Plisc păsăresc, bălușcă. substantiv neutruplisc

plisc s. n., pl. plíscuri substantiv neutruplisc

plisc n. Mold. 1. cioc; 2. fam. gură: nu-i mai tace pliscul AL.; 3. nume de plante: pliscul cucoarei, greghetin; plisc păsăresc, bălușcă. [Origină necunoscută]. substantiv neutruplisc

PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec. substantiv neutruplisc

bălușcă f. mică plantă erbacee cu flori albe, numită și plisc-păsăresc (Ornithogallum umbellatum). [Diminutiv din băl, alb]. substantiv neutrubălușcă

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art. substantiv neutrupliscul

greghécĭ m., pl. tot așa, și greghetin m. (bg. gergečĭ, biban. Cp. cu brighecĭ). O plantă erbacee geraniacee, numită și cĭocu berzeĭ (vest) și pliscu cucoareĭ (est), săgețică (Bucov.), ĭar în bot. geránium praténse cu varietatea eródium cicutárium. substantiv neutrugreghecĭ

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează! substantiv neutrutacățicața

a închide pliscul expr. a tăcea. substantiv neutruaînchidepliscul

a deschide pliscul expr. (intl.) a denunța. substantiv neutruadeschidepliscul

a închide pliscul cuiva expr. a face pe cineva să tacă, a reduce pe cineva la tăcere. substantiv neutruaînchideplisculcuiva