PLIOCÉN s.n. (Geol.) Epoca (seria) superioară a neogenului. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. pli-o-. / < fr. pliocène, cf. gr. pleion – mai mare, kainos – recent]. adjectivpliocen
PLIOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) epoca superioară a neogenului. (< fr. pliocène) adjectivpliocen
*pliocén, -ă (d. vgr. pleion, maĭ mult, și kainós, recent. V. eo- și mio-cen). Geol. Care e cel maĭ noŭ din cele treĭ straturĭ ale terțiaruluĭ și care conține fósilele cele maĭ recente. S. n. Pliocenu. adjectivpliocen
pliocén1 (pli-o-) adj. m., pl. pliocéni; f. pliocénă, pl. pliocéne adjectivpliocen
pliocén2 (pli-o-) s. n. adjectivpliocen
pliocen a. și n. Geol. se zice de pătura terțiară ce conține fosilele cele mai recente. adjectivpliocen
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène. adjectivpliocen
pliocen adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | pliocen | pliocenul | pliocenă | pliocena |
plural | plioceni | pliocenii | pliocene | pliocenele | |
genitiv-dativ | singular | pliocen | pliocenului | pliocene | pliocenei |
plural | plioceni | pliocenilor | pliocene | pliocenelor |