a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău. verb tranzitivaitrage
plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă verb tranzitivplictisi
plictisì v. a cauza plictiseală. [V. plicticos]. verb tranzitivplictisì
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó). verb tranzitivplictisi
plictisésc v. tr. (ngr. plikto [aor. pliktisa], plictisesc, plixis, plictiseală, vgr. plêxis, lovire, plésso, lovesc. V. plagă). Pricinuĭesc plictiseală, satur, dezgust. V. refl. Simt, plictiseală. verb tranzitivplictisesc
plictisi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)plictisi | plictisire | plictisit | plictisind | singular | plural | ||
plictisind | plictisiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | plictisesc | (să)plictisesc | plictiseam | plictisii | plictisisem | |
a II-a (tu) | plictisești | (să)plictisești | plictiseai | plictisiși | plictisiseși | ||
a III-a (el, ea) | plictisește | (să)plictiseai | plictisea | plictisi | plictisise | ||
plural | I (noi) | plictisim | (să)plictisim | plictiseam | plictisirăm | plictisiserăm | |
a II-a (voi) | plictisiți | (să)plictisiți | plictiseați | plictisirăți | plictisiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | plictisesc | (să)plictisească | plictiseau | plictisiră | plictisiseră |