pliciuíre (rar) s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri substantiv femininpliciuire
PLICIUÍRE, pliciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a pliciui și rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui. substantiv femininpliciuire
pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă verbpliciui
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici1; a plici2. – Plici1 + suf. -ui. verbpliciui
plicĭuĭésc, v. tr. și intr. (d. plicĭ). Fam. Scutur de colb izbind cu petica și făcînd „plicĭ”. verbplicĭuĭesc
pliciuire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pliciuire | pliciuirea |
plural | pliciuiri | pliciuirile | |
genitiv-dativ | singular | pliciuiri | pliciuirii |
plural | pliciuiri | pliciuirilor |