plev definitie

plev (-ve), s. n. – (Bucov.) Vas de tablă. Germ. Blech „tinichea”. E dubletul lui pleu (var. bleu, plef, blef), s. n. (Trans., tinichea), din mag. pléh (Candrea). – Der. pleuar, s. m. (Trans., tinichigiu); pleviță, s. f. (placă metalică din josul leucei; întăritură din metal la o piesă crăpată), a cărui legătură cu sl. plenica „lanț” (Miklosich, Lexicon, 571; Cihac, II, 265) este dubioasă. Cf. privită. temporarplev

pleŭ, plef și plec n., pl. urĭ (sas. plech [germ. blech], tinichea, de unde și ung. pléh și sîrb. rut. pleh. V. bleah). Ban. Trans. Tinichea. – În Mold. nord plev, cană de tinichea (?). temporarpleŭ

plev, V. pleŭ. temporarplev

plev, -uri, (pleu), s.n. – 1. Cană de tinichea. 2. Măsură de capacitate, echivalent cu un sfert de litru (Lenghel 1979). – Din srb. pleh, magh. pléh „tinichea” (MDA); Din germ. Blech „tinichea„. temporarplev

plev n. Mold. cană de tinichea pentru băut. [Slovean PLEH, tinichea (v. pleviță)]. temporarplev