PLESCĂÍT, -Ă, plescăiți, -te, adj. v. PLESCĂI. – [DLRM] adjectivplescăit
PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de im lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi. substantiv neutruplescăit
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi. substantiv neutrupleoscăit
PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producând un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcând să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc. verb tranzitivplescăi
pléscăĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. sîrb. ceh. pleskati, a aplauda, a pleoscăi din palme, sîrb. rut. pljúskati, bg. pleskam, pliskam, rus. pleskatĭ, plesnútĭ. V. pleosc, pleoscăĭ, plesnesc). Produc un huĭet pin [!] izbirea limbiĭ în gură. verb tranzitivplescăĭ
plescăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá; conj. prez. 3 să pléscăie verb tranzitivplescăi
PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi. verb tranzitivplescăi
pleóscăĭ și -ĭésc (eo dift.) v. tr. (d. pleosc saŭ plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet: valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s´a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ: plescăĭește) din limbă după ce bea vin. verb tranzitivpleoscăĭ
plescăit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | plescăit | plescăitul | plescăită | plescăita |
plural | plescăiți | plescăiții | plescăite | plescăitele | |
genitiv-dativ | singular | plescăit | plescăitului | plescăite | plescăitei |
plural | plescăiți | plescăiților | plescăite | plescăitelor |
plescăit | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | plescăit | plescăitul |
plural | plescăiți | plescăiții | |
genitiv-dativ | singular | plescăit | plescăitului |
plural | plescăiți | plescăiților |