pleoștit, -ă, pleoștiți, -te adj. abătut, descurajat, deprimat adjectivpleoștit
pleoștít, -ă adj. (eo dift.). Turtit, lăsat în jos: pălărie pleoștită pe-o ureche. Bleg: urechĭ pleoștite. Scund, jos, tupilat: o casă pleoștită. adjectivpleoștit
PLEOȘTÍT, -Ă, pleoștiți, -te, adj. 1. Lăsat într-o parte sau în jos; deplasat, deformat; turtit, strivit. ♦ Aplecat prin dărăpănare, distrugere, năruire. 2. Fig. (Fam.) Abătut, deprimat, descurajat, dezumflat. – V. pleoști. adjectivpleoștit
pleoști, pleoștesc v. r. a deveni abătut / deprimat verb tranzitivpleoști
pleoștì v. 1. a (se) încovoia de greutate: acoperișul casei se pleoști; 2. a se turti: cu urechea pleoștită GR. AL. [Serb. PLOȘTITĬ]. verb tranzitivpleoștì
pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă verb tranzitivpleoști
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti. verb tranzitivpleoști
pleoștésc (eo dift.) v. tr. (sîrb. pljoštiti, ploštiti, plosniti, a turti; bg. plĭuštĭy, rut. pliúštiti, rus. ploščitĭ, plĭuščitĭ, plĭúsnitĭ, pol. plaszczyc, ceh. ploštiti. V. plesnesc, bleojdesc, bleștesc). Turtesc, fac să se lase în jos orĭ la o parte: pălăria pleoștită (Sadov. VR. 1911, 1, 14), greutatea zăpeziĭ a pleoștit acoperișu, acoperișu s´a pleoștit. – În Maram. pleștesc, în Ban. Olt. pluștesc. V. tăpșesc. verb tranzitivpleoștesc
pleoștit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | pleoștit | pleoștitul | pleoștită | pleoștita |
plural | pleoștiți | pleoștiții | pleoștite | pleoștitele | |
genitiv-dativ | singular | pleoștit | pleoștitului | pleoștite | pleoștitei |
plural | pleoștiți | pleoștiților | pleoștite | pleoștitelor |