PLEONÁSM s. n. greșeală de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte care repetă inutil aceeași idee. (< fr. pléonasme, gr. pleonasmos) substantiv neutrupleonasm
PLEONÁSM s.n. Procedeu greșit de exprimare, constând în alăturarea unor cuvinte care repetă inutil aceeași idee. [Pron. ple-o-, pl. -me, -muri. / cf. fr. pléonasme, lat. pleonasmus, gr. pleonasmos]. substantiv neutrupleonasm
*pleonázm n., pl. e (vgr. pleonasmós, d. pléon, maĭ mult). Gram. Ret. Prisos de vorbe, ceĭa ce constitue o greșală cînd e din ignoranță (ca: s´a sinucis singur), dar e permis cînd vreĭ să daĭ maĭ multă forță expresiuniĭ (ca: l´am văzut cu ochiĭ meĭ). V. retorică. substantiv neutrupleonazm
pleonásm (repetiție semantică) (ple-o-) s. n., pl. pleonásme substantiv neutrupleonasm
pleonasm n. 1. întrebuințare de vorbe superflue, adesea nefolositoare: ex. mă închin cu plecăciune; 2. prisos de vorbe. substantiv neutrupleonasm
PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme. substantiv neutrupleonasm
pleonasm substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pleonasm | pleonasmul |
plural | pleonasme | pleonasmurile | |
genitiv-dativ | singular | pleonasm | pleonasmului |
plural | pleonasme | pleonasmelor |