plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă verb tranzitivplenui
plenuì v. a face plean, a prăda (vorbă ieșită din uz): arseră orașul și plenuiră țara împrejur BĂLC. verb tranzitivplenuì
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui. verb tranzitivplenui
plenuĭésc v. tr. (d. plean). Vechĭ. Jăfuĭesc [!], prad. V. pleșcuĭesc. verb tranzitivplenuĭesc
plenui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)plenui | plenuire | plenuit | plenuind | singular | plural | ||
plenuind | plenuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | plenuiesc | (să)plenuiesc | plenuiam | plenuii | plenuisem | |
a II-a (tu) | plenuiești | (să)plenuiești | plenuiai | plenuiși | plenuiseși | ||
a III-a (el, ea) | plenuiește | (să)plenuiai | plenuia | plenui | plenuise | ||
plural | I (noi) | plenuim | (să)plenuim | plenuiam | plenuirăm | plenuiserăm | |
a II-a (voi) | plenuiți | (să)plenuiți | plenuiați | plenuirăți | plenuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | plenuiesc | (să)plenuiască | plenuiau | plenuiră | plenuiseră |