plecăciune definitie

plecăcĭúne f. (d. lat. plĭcátio, -ónis saŭ d. rom. plecat). Închinăcĭune, reverență, salut pin [!] aplecarea corpuluĭ. Plecăcĭune ! cuvînt de salutare întrebuințat de popor, ĭar de intelectualĭ numaĭ în glumă. (Azĭ se zice maĭ mult „salutare” între intimĭ și „vă salut” față de un superior). substantiv feminin plecăcĭune

plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni substantiv feminin plecăciune

plecăciune f. acțiunea de a se pleca și efectul ei: 1. salutare adâncă, închinăciune: veniau cu multă plecăciune GR. AL.; 2. formulă de salutare: plecăciune ! substantiv feminin plecăciune

PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune. substantiv feminin plecăciune