pleávă s. f. – 1. Rămășițe de spice sau de păstăi, tărîțe. – 2. Drojdie, sediment. – Megl. pleavă. Sl. (bg.) plĕva „paie” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 263; Conev 72), cf. mag. polyva, sb. pleva, și plivi. – Der. plevaiță (var. pleviță), s. f. (Plantă, Xeranthemum annuum); plevniță, s. f. (magazie de pleavă), din sl. plĕvĭnica; plevos, adj. (tărîțos); plevușcă, s. f. (pește, Leucaspius delineatus; alevin; pești mici; gloată, plebe); pleviță, s. f. (plevușcă), în Munt., prin schimb de suf. al cuvîntului anterior (după Scriban, din sb. pijavica „lipitoare”); plimnicer(iu), s. n. (Trans., șopron), probabil în loc de *plevnicer, cf. pleșnicar. substantiv femininpleavă
pleávă s. f., g.-d. art. plévei substantiv femininpleavă
pleávă f., pl. evĭ (vsl. bg. pleva, sîrb. pleva, paĭe, pleavă, V. plevușcă, plivesc). Gunoiu (paĭele, pojghițele) rămas de la cereale după vînturare. Fig. Lepădătură, gunoĭ social: acest om e pleava societățiĭ. substantiv femininpleavă
pleavă f. 1. partea suflată de vânt a grâului vânturat; 2. fig. lepădătură: pleava societății. [Slav. PLIEVA]. substantiv femininpleavă
PLEÁVĂ s. f. I. 1. Resturi de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva. substantiv femininpleavă
pleavă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pleavă | pleava |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | pleve | plevei |
plural | — | — |