plaz definitie

pláz (plázuri), s. n.1. Talpa plugului. – 2. Baza războiului de țesut. – Megl. plaz. Sb., slov., ceh. plaz (Cihac, II, 261; Cancel 21), cf. plasă, zăplaz. Trebuie să fie cuvînt identic cu plaz, s. n. (anunț, aviz), probabil fiindcă se fixa în trecut într-un grilaj; cf. împăra.Der. plăzui, vb. (înv., a anunța, a publica); plăzuitură, s. f. (înv., indicație, revelație, publicație). substantiv neutru plaz

1) plaz n., pl. urĭ. Vechĭ. Anunțare, revelațiune. substantiv neutru plaz

2) plaz n., pl. urĭ (sîrb. rut. plaz, suprafață netedă a unuĭ lucru, d. vsl. plazivŭ, alunecos; bg. plŭzica, plaz. V. za-plaz. Partea cea maĭ de jos a brăzdaruluĭ, (numită și taban), pe care alunecă saŭ se tîrăște plugu la arat (V. cormană saŭ cucură). Pl. Lemnele cele groase care formează patu războĭuluĭ de țesut. – Și plas (Olt.). substantiv neutru plaz

plaz, -uri, s.n. – (la plugurile de lemn) Talpa plugului, ce se îmbucă cu brâzdaru (Țiplea 1906; ALR 1956: 22): „Mni s’o rupt plazu și bârsa” (Țiplea 1906: 493). – Din bg., srb. plaz. substantiv neutru plaz

plaz s. n., pl. plázuri substantiv neutru plaz

plaz n. 1. partea pe care se târăște plugul când brăzdează pământul; 2. pl. lemnele cele groase ce alcătuesc patul răsboiului de țesut. [Bulg. PLAZ, brăzdarul plugului]. substantiv neutru plaz

PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz. substantiv neutru plaz

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului plaz

plaz   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular plaz plazul
plural plazuri plazurile
genitiv-dativ singular plaz plazului
plural plazuri plazurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z