plástru și plástur, V. emplastru. substantiv masculinplastru
PLÁSTUR s. m. v. plasture. substantiv masculinplastur
*emplástru m. și n., pl. e și urĭ (vgr. émplastron. V. pĭastru și plastron). Medicament cleĭos întins pe o bucată de pînză făcut ca să fie lipit pe pelea [!] unuĭ bolnav. – Vechĭ, azĭ pop. blastru, bleastru, plastru, pleastru, blastur, bleastur, plastur, pleastur (după ngr. blástri, vsl. rus. plástyrĭ, pol. plastr, germ. pflaster). V. talion 1. substantiv masculinemplastru
plastur substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | plastur | plasturul |
plural | plasturi | plasturii | |
genitiv-dativ | singular | plastur | plasturului |
plural | plasturi | plasturilor |