plapumă definitie

plapumă s. f., pl. plăpumi (plapume) substantiv feminin plapumă

plápomă f., pl. e și plapomĭ (ngr. plapoma, macat, vgr. péploma, învălitoare [!]). Vest și sud. Învălitoare groasă de 3-4 c.m. compusă dintr´un strat de lînă orĭ de bumbac cusut între doŭă bucățĭ de pînză cu care ne acoperim ca să ne fie cald cînd dormim: cît țĭ-e plapoma, atîta te´ntinde (Prov) ! – Și plapămă (Munt.) și plapumă (Mold. sud), pl. plăpămĭ, plăpumĭ. V. ogheal, ĭorgan și pilotă. substantiv feminin plapomă

plápumă s. f., g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi substantiv feminin plapumă

PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care se fixează prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma. substantiv feminin plapumă

plápumă (plắpumi), s. f. – Învelitoare, pătură, acoperitoare umplută cu lînă, vată etc. – Var. plapomă, plapămă. Mr. paplumă. Ngr. πάπλωμα (Cihac, II, 602; Miklosich, Fremdw., 119; Densusianu, GS, VI, 362), în loc de ἐφάπλωμα, cf. slov. poplon, rus. paplin, mag. paplan. – Der. plăpumar, s. m. (producător de plăpumi); plăpumărie, s. f. (meseria și atelierul plăpumarului). substantiv feminin plapumă

a se întinde cît îi e plapuma expr. a se lansa în acțiuni pe măsura posibilităților sau a resurselor proprii. substantiv feminin aseîntindecîtîieplapuma