PLÁNTĂ s.f. Nume generic dat vegetalelor (ierburi, copaci, arbuști etc.). ♦ Iarbă, plantă erbacee. 2. (Anat.) Fața interioară a piciorului, talpa, laba, care ia contact cu pământul. [< lat. planta, cf. fr. plante]. substantiv feminin plantă
plîntă (plánte), s. f. – Talpa piciorului. Lat. planta (Tiktin). Apare numai la Dosoftei, sec. XVII. Ar putea fi cultism, dar cf. împlînta. E dubletul lui plantă, s. f., din fr. plante, der. planta, din fr. planter; plantator, s. m. (cultivator); plantație, s. f. (teren cultivat). substantiv feminin plîntă
PLÁNTĂ s. f. I. nume generic dat vegetalelor. II. talpa piciorului. (< lat. planta, fr. plante) substantiv feminin plantă
plántă s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte substantiv feminin plantă
plantă f. nume general sub care se înțeleg toate vegetalele. substantiv feminin plantă
*plántă f., pl. e (lat. planta). Vegetal (copac, pom, copăcel, floare, buruĭană, ĭarbă, cĭupercă): botanica e studiu plantelor; planta se naște, crește și moare (se usucă) ca și animalele, dar nu se mișcă. substantiv feminin plantă
PLÁNTĂ1, plante, s. f. Organism vegetal cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrage hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este folositoare omului. – Din lat. planta, fr. plante. substantiv feminin plantă
PLÁNTĂ2, plante, s. f. Fața inferioară a piciorului, ușor boltită, care ia contact cu solul; talpa piciorului. – Din lat. planta, fr. plante. substantiv feminin plantă
plînt v. tr. V. împlînt. temporar plînt
plî́ntă f., pl. e (lat. planta, talpă, probabil neol. al luĭ Dos.). Vechĭ. Talpă (a picĭoruluĭ). temporar plîntă
plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză verb tranzitiv planta
plantà v. a sădi, a pune o plantă în pământ să crească. verb tranzitiv plantà
PLANTÁ vb. I. tr. 1. A sădi (pomi, plante). 2. A înfige în pământ (un stâlp, un par etc.). 3. A instala mine pe un teren. [Cf. fr. planter, lat. plantare]. verb tranzitiv planta
PLANTÁ vb. I. tr. 1. a sădi (pomi, plante). 2. a înfige în pământ (un stâlp, un par etc.). ◊ a instala în decor (în scenă, pe un platou de filmare). 3. (mil.) a instala mine pe un teren. 4. a fixa cu insistență. 5. (fam.) a părăsi brusc pe cineva. II. refl. (fig., fam.) a se posta (ostentativ), a se proțăpi (în fața cuiva). (< fr. planter, lat. plantare) verb tranzitiv planta
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentm a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare. verb tranzitiv planta
*plantéz v. tr. (lat. plantare, fr. planter). Răsădesc, pun o plantă în pămînt ca să prindă rădăcină. Vîr, înfig: a planta steagu în pămînt (maĭ des: a implanta). Fig. Pun ca să stea de pază: poliția plantase gardiștĭ la toate ĭeșirile. V. refl. Mă așez, ĭaŭ loc în picĭoare undeva: cerșitoriĭ [!] se plantase [!] la ușa bisericiĭ. verb tranzitiv plantez
a planta copii expr. (adol.) a se masturba. verb tranzitiv aplantacopii
| plantă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | plantă | planta |
| plural | plante | plantele | |
| genitiv-dativ | singular | plante | plantei |
| plural | plante | plantelor | |