PLANȘÉU s.n. 1. Element de construcție făcut de obicei din beton armat, care separă două etaje ale unei clădiri, care alcătuiește partea pe care se circulă a unui pod etc. ♦ Planul inferior al unei cavități subterane. 2. (Anat.) Perete musculos care delimitează la bază o cavitate. [Pron. -șeu, pl. -ee, -uri. / cf. fr. plancher]. substantiv neutru planșeu
PLANȘÉU s. n. 1. element de construcție (din beton armat) care separă două etaje ale unei clădiri, care formează partea pe care se circulă a unui pod etc. 2. planul inferior al unei cavități subterane. 3. (anat.) perete musculos care delimitează la bază o cavitate. (< fr. plancher) substantiv neutru planșeu
planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée substantiv neutru planșeu
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher. substantiv neutru planșeu
planșeu | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | planșeu | planșeul |
plural | planșeuri | planșeurile | |
genitiv-dativ | singular | planșeu | planșeului |
plural | planșeuri | planșeurilor |