reduceri si promotii 2018
Definitie plai - ce inseamna plai - Dex Online

plai definitie

PLAI, plaiuri, s. n. 1. Regiune de munte sau de deal aproape plană, acoperită cu pășuni. 2. Drum pe coasta unui munte sau pe un munte; potecă. 3. Câmpie. 4. (Poetic) Ținut; meleaguri. 5. (Înv.) Diviziune administrativă a unui județ (de munte); plasă, ocol. [Pl. și: (înv.) plaie] – Lat. *plagius (< plaga). substantiv neutru plai

plái (pláiuri), s. n.1. Platou, podiș, parte mai înaltă a unui teritoriu. – 2. Regiune, ținut. – 3. Diviziune administrativă, subprefectă. – 4. (Bucov.) Drum de munte, potecă. – Mr. plai. Gr. πλάγιον, probabil printr-un lat. *plagium, cf. lat. plagia „țărm” și „cîmpie”, cu sensurile din rom. și alb. (Candrea-Dens., 1400; REW 6564; Pascu, I, 144; Pascu, Suf., 406; Philippide, II, 729; Diculescu, Elementele, 490; Graur, BL, VI, 108; cf. S. Pop, Geopolitica și geoistoria, II, 54-61). Der. din sl. planina „munte” (Cihac, II, 260), sl. planŭ „șes” (Tiktin) este dificil din punct de vedere fonetic; cf. sb., cr. plaj „coastă muntoasă”, pe care Vasmer, Gr., 118 îl consideră de origine dubioasă, și care nu se explică bine nici prin gr., nici prin it., este probabil un împrumut din alb. plaië, care la rîndul lui, ar putea proveni din mr.Der. plăieș (var. plăiaș), s. m. (muntean; grănicer, străjer la munte); splai, s. n. (esplanadă, drum pe malul unui rîu), probabil forțat ca fr. esplanade sau it. spiaggia „mal” față de piaggia „coastă, povîrniș” (după Graur, BL, IV, 108, din ngr. σ(τό)πλαï, a cărui abreviere pare mai puțin comună). Din rom. provin rut. plaj (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 403), săs. plâj și probabil alb., sb., ca și mag. palajas „milițian” (Edelspacher 21). substantiv neutru plai

plai s. n., pl. pláiuri substantiv neutru plai

plaĭ n., pl. urĭ (mgr. plági, parte, coastă, povîrniș. D. rom. vine rut. plaĭ, potecă. V. splaĭ, plajă). Vest. Regiune muntoasă, lature de munte: exarh al plaĭurilor (titlu al mitropolituluĭ Ungro-Vlahiiĭ. Odĭnioară eraŭ doĭ, numit fie-care exarh „al plaĭuluĭ”). Cîmpie saŭ loc despădurit la munte. Regiune frumoasă (poet.): plaĭurile patriiĭ. Plasă de munte (ca despărțitură administrativă). substantiv neutru plaĭ

plái, plaiuri, s.n. – Drum de munte, potecă: „Cărarea în pădure, pe care se poate merge și cu carul” (Giulești); „cărare pe munte, pe care se poate merge numai cu piciorul sau cu calul” (Vadu Izei); „să zâce la munte plaiu muntelui, pă unde umblă vitele cu pt’icioarele” (Iapa); „cărare la munte” (Oncești); „o cărare care duce la munte să numé plai” (ALR 1973: 673). – Din sl. plai (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (pláj) (Bakos 1982). substantiv neutru plai

PLAI, plaiuri, s. n. 1. Partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști. 2. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 3. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 4. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (de la munte) în sec. XV-XVIII, în Țara Românească; plasă. – Et. nec. substantiv neutru plai

plaiu n. 1. munte înalt: pe un picior de plaiu POP.; 2. lature de munte (în opozițiune cu plasă): județele dela munți se împart în plaiuri; Exarh al plaiurilor, adică al districtelor carpatine (v. exarh); 3. drum îngust de-a curmezișul munților: prin plaiuri și poteci; 4. (poetic) ținut în genere: pe plaiul nemuririi se 'nalță c’un lung sbor AL. [Rut. PLAĬ, cărare de munte = slav. PLANINA, munte]. substantiv neutru plaiu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului plai

plai   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular plai plaiul
plural plaie plaiele
genitiv-dativ singular plai plaiului
plural plaie plaielor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z