reduceri si promotii 2018
Definitie plac - ce inseamna plac - Dex Online
Alege sensul dorit: plac - substantiv neutru plac - verb tranzitiv

plac definitie

1) plac n. fără pl. (d. a plăcea). Gust, plăcere, voĭe liberă: a trăi, a lucra după plac. Bun plac, arbitrar, acțiune făcută fiind-că așa țĭ-a plăcut: aicĭ e țara bunuluĭ plac. Pe plac, pe voĭe, pe gust: a face cuĭva pe plac. substantiv neutru plac

plac s. n. substantiv neutru plac

plac n. ceeace place voinței și modul de a plăcea: bunul plac, placul cuiva. substantiv neutru plac

PLAC s. n. (Azi, mai ales în loc. adv.) Plăcere. ◊ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul-plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul-plac al cuiva = a fi la discreția, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv). substantiv neutru plac

bun-plác (arbitrar) s. n., art. búnul-plác (dar: bunul său plac), g.-d. art. búnului-plác substantiv neutru bunplac

după placul / pofta inimii expr. cum dorești, cum îți place. substantiv neutru dupăplacul

2) plac, plăcut, a plăcea v.intr. (lat. placére, it. piacére, pv. pg. plazer; fr. plaisir, plăcere, plaire, a plăcea; sp. placer). Îs plăcut, cauzez plăcere: a plăcea cuĭva, îmĭ plac bucátele, vorbele, cărțile. V. tr. Îmĭ place cineva (Munt.): l-a văzut și l-a plăcut. (Maĭ elegant: ĭ-a plăcut). verb tranzitiv plac

plăceà v. a fi plăcut: ce ție nu-ți place, altuia nu face [Lat. PLACERE]. verb tranzitiv plăceà

plăceá (plác, plăcút), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, plăcere. Lat. placēre (Pușcariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observațiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. plăcere, s. f. (gust drag, bucurie); neplăcut, adj. (dezagreabil); neplăcere, s. f. (dezgust); displăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după lat. displicere; complăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezență, s. f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie să provină sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408). verb tranzitiv plăcea

PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere. verb tranzitiv plăcea

a-i plăcea peștele / să umble în blugi / să umble la șliț expr. (d. femei) a fi ahtiată după sex, a fi nimfomană. verb tranzitiv aiplăceapeștele

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului plac

plac   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular plac placul
plural
genitiv-dativ singular plac placului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z