pițigăi definitie

pișc și (Trans. și) píțig, a -á v. tr. (cp. cu mișc și cu it. pizzicare, a pișca. V. pițigoĭ). Cĭupesc, apuc pelea [!] cuĭva cu vîrfu degetelor și o strîng ca să-l doară. Eŭf. Iron. Bat, lovesc: l-a cam pișcat la poliție. Mușc, împung (vorbind de puricĭ ș. a.). Împung, înțep (vorbind de băuturĭ): acest vin pișcă de (saŭ la) limbă. Fig. Fam. Împung cu vorba, trag un sfichĭ. Cĭupesc, fur cîte ceva. V. refl. Luna se pișcă, începe a descrește. verb tranzitivpișc

píțig, a -á, V. pișc. verb tranzitivpițig

pișcà v. 1. a apuca și strânge cu vârful degetelor: nu mă pișca, că mă doare; 2. a mușca, vorbind de insecte; m´a pișcat un purice 3. a împunge ușor: vinul cam pișcă; 4. fig. a înțepa, a fi caustic: el pișcă și mușcă; 5. fam. a fura: ea cam pișcă. [Și pițigà = it. PIZZICARE]. verb tranzitivpișcà

PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare. verb tranzitivpițiga

pițigà v. Tr. a pișca. [V. pișcà]. verb tranzitivpițigà

PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia. verb tranzitivpițigăi