pișcă definitie

credit rapid online ifn

píșcă (parâmă) s. f., g.-d. art. píștii; pl. piști substantiv femininpișcă

PÍȘCĂ, piști, s. f. Dispozitiv format dintr-o parâmă de sârmă legată de mal și folosit la întoarcerea navelor fluviale la coturile pronunțate ale apei. – Et. nec. substantiv femininpișcă

credit rapid online ifn

pișc și (Trans. și) píțig, a v. tr. (cp. cu mișc și cu it. pizzicare, a pișca. V. pițigoĭ). Cĭupesc, apuc pelea [!] cuĭva cu vîrfu degetelor și o strîng ca să-l doară. Eŭf. Iron. Bat, lovesc: l-a cam pișcat la poliție. Mușc, împung (vorbind de puricĭ ș. a.). Împung, înțep (vorbind de băuturĭ): acest vin pișcă de (saŭ la) limbă. Fig. Fam. Împung cu vorba, trag un sfichĭ. Cĭupesc, fur cîte ceva. V. refl. Luna se pișcă, începe a descrește. verb tranzitivpișc

pișcá (píșc, pișcát), vb.1. A ciupi, a înțepa. – 2. A rupe din ceva cîte puțin. – 3. A mînca puțin, a ciuguli. – 4. A mușca, a răni. – 5. A șterpeli, a fura. – Mr. chișcu, chișcare, megl. pișc(ari). Origine îndoielnică. Probabil de la o rădăcină expresivă pičc- (Pușcariu 1304; REW 6535; cf. Corominas, III, 724), lat. *piccicare (Candrea, Rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), cf. alb. pitškoń, it. pizzicare, sp. pellizcar. E posibil să fi intervenit o apropiere cu pisc „cioc”, dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica vb.Der. pișcura, vb. (Banat, a pișca); pișcănfloare, s. m. (grangur, Oriolus galbula), literal „ciupește florile”; pișcat, adj. (cherchelit); pișcător, adj. (înțepător; furăcios); pișcătură, s. f. (ciupitură, înțepătură; mușcătură; urmă lăsată acolo unde lipsește o parte dintr-un obiect). Piț, s. m. (pitulice), pare să aparțină aceleiași familii; der. pițiga, vb. (Trans., a pișca); pițigăia, vb. (a vorbi cu voce subțire, ascuțit), probabil prin forma care se dă buzelor; pițingău, s. m. (insectă, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secătură); pițigoi (var. chițigoi, Trans., pițiguș, Banat pițiganie), s. m. (țiglău, Parus; Arg., lacăt); pițigoaică (var. chițigoaică), s. f. (femela pițigoiului); pițărău (var. Trans. pizărău), s. m. (Olt., Trans., colindător; colac pentru colindători; băț de colindător). Leăgtura lui pițigoi cu pičc- este evidentă și se explică bine prin sunetul cîntecului său (pițigăiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de „cioc”, cu suf. augmentativ -oi, cf. cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relația cu piciu „mic” (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnică. E neîndoielnic înrudit cu pisc „cioc”, cf. pițigaie, s. f. (fluier) față de piscoaie, pițigoi față de piscoi. Piță, s. f. (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un lat. *pettia (Pușcariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, Rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil același cuvînt ca piț și pare să însemne „bucățică de carne”. De aici pițur(i)că, s. m. (stîrpitură, poreclă care se dă de obicei în Munt., copiilor și flăcăiandrilor), cf. ngr. πιτσουρίϰος. În sfîrșit, pănțăruș (var. panțăruș, pancearuș, parantuș), s. m. (pasăre, Troglodytes parvulus) aparține familiei expresive a lui pițigoi, pițărău și apare neîndoielnic în loc de *pi(n)țăruș (după Tiktin, din sb. caric „pitulice”); cf. panțură (var. panchiță), s. f. (prostituată), pe care Cihac, II, 242 o punea în legătură fără a fi necesar cu ceh. pančava. verb tranzitivpișca

pișca, pișc v. t. 1. a se alege cu ceva 2. a fura câte puțin pe nesimțite verb tranzitivpișca

pișcă´n-floáre saŭ -florĭ m. fără pl. Buc. Gangur. verb tranzitivpișcă

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște verb tranzitivpișca

pișcà v. 1. a apuca și strânge cu vârful degetelor: nu mă pișca, că mă doare; 2. a mușca, vorbind de insecte; m´a pișcat un purice 3. a împunge ușor: vinul cam pișcă; 4. fig. a înțepa, a fi caustic: el pișcă și mușcă; 5. fam. a fura: ea cam pișcă. [Și pițigà = it. PIZZICARE]. verb tranzitivpișcà

pișcă’n-floare m. numele bucovinean al grangurului. verb tranzitivpișcă

PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. 4 (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișcă un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfîciui. 7. Refl. (Reg.; despre Lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec. verb tranzitivpișca

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m. verb tranzitivpișcă-n

florinte m. pasăre cântătoare de coloare verde, numită și pișcă’n flori (Fringilla chlori). verb tranzitivflorinte

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipișcă

pișcă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pișcă pișca
plural piști piștele
genitiv-dativ singular piște piștii
plural piști piștilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z