piui, piui v. i. (intl.) a mărturisi. verbpiui
píuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și chiuĭ). Munt. Piscuĭ, fac piŭ-piŭ, vorbind de puiĭ de păsărĭ. verbpiuĭ
piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie verbpiui
piuì v. 1. a striga, vorbind de pui de păsări; 2. a da un sunet ascuțit. [Onomatopee: piu piu !]. verbpiuì
PIUÍ, pers. 3 piuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu. verbpiui
piuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | piuire | piuirea |
plural | piuiri | piuirile | |
genitiv-dativ | singular | piuiri | piuirii |
plural | piuiri | piuirilor |